
Servicii
Fiind producatori locali, va oferim sprijinul nostru in rezolvarea situatiilor de maxima urgenta aparute, atat din punct de vedere al executiei, cat si ca recomandari din partea specialistilor firmei noastre privind aplicatia respectiva. Prin seriozitatea dovedita, permanenta grija privind calitatea produselor si cresterea satisfactiei clientilor nostri, compania noastra a devenit de mai multi ani principalul furnizor de materiale de etansare non-azbest pentru producatori de armaturi, combinate petrochimice, producatori de echipamente, contractori generali si mentenata.
Asistenta tehnica
GRAFEX are potential tehnic, material si uman pentru desfasurarea activitatilor de asistenta si consultanta tehnica. Aceste activitati sunt structurate astfel incat sa asigure:
- Cunoasterea produselor si serviciilor GRAFEX, a calitatii si domeniilor lor de utilizare
- Alegerea elementului de etansare potrivit fiecarei aplicatii
- Montajul corespunzator al elementelor de etansare (pregatirea suprafetelor de etansare pentru montaj, depozitarea, manipularea si strangerea controlata a acestora la montaj)
- Instruirea personalului executant si/sau beneficiar pentru a se garanta cunoasterea si utilizarea corecta a produselor GRAFEX
Training personal
In luna ianuarie 2014, Asociatia de Standardizare din Romania s-a aliniat standardelor internationale prin aprobarea SR EN 1591-4:2014 : Flanşe şi îmbinarea lor. Partea 4: Calificarea competenţelor personalului pentru montarea asamblărilor cu şuruburi şi prezoane ale sistemelor sub presiune în serviciu critic.
Dacă până acum companiile se bazau doar pe experienta operatorilor, fără a putea aplica standarde obiective de analiza a competentelor acestora, odată cu intrarea în vigoare a părtii a patra a standardului SR EN 1591, această problemă este rezolvată, standardul impunând criterii clare si programa de pregătire.
În acest normativ este stabilită programa de pregătire nu doar pentru operatorii care asamblează și dezasamblează efectiv îmbinările cu flanșe care în timpul funcționării vor fi sub presiune, dar și pentru personalul care supraveghează operatorii și inginerii responsabili. Scopul acestei programe este atingerea competențelor necesare pentru asamblarea, dezasamblarea și strângerea cu succes și în siguranță privind obținerea unei îmbinări capabilă să funcționeze fără scăpări pe tot parcursul duratei de viață.
Studiile au arătat că principala cauză de cedare pentru îmbinările cu flanse o constituie manipularea si montarea gresită a elementelor îmbinării. Normativele de proiectare precum EN 1591-1 prevad strângerea controlată a suruburilor. Astfel, este nevoie de operatori calificati pentru ca tolerantele încărcării suruburilor să fie îndeplinite si cerintele de etanseitate să fie atinse.
Montarea corectă a elementelor de etansare este esentială pentru functionarea optimă si îndelungată a acestora. Chiar si cea mai bună etansare poate functiona numai dacă a fost montată corespunzător. Montajul necorespunzător al acestora poate cauza nu doar scurgeri ale îmbinărilor, ci si opriri ale productiei – ceea ce inseamnă costuri ridicate, sau în cel mai rau caz accidente.
Pentru a veni in intampinarea cerintelor standardului sus mentionat, Grafex organizeaza cursuri de specializare a personalului in conformitate cu prevederile SR EN 1591-4, cursuri acreditate de catre Autoritatea Nationala pentru Calificari, organ de specialitate în coordonarea Ministerului Educației Naționale.
Dintre avantajele implementarii SR EN 1591-4:2014:
- Calificarea superioara a personalului
- Imbunatatirea performantei serviciilor;
- Cresterea increderii beneficiarilor asupra competentelor personalului dvs. si implicit asupra calitatii lucrarilor prestate;
- Imbunatatirea imaginii organizatiei si plasarea acesteia intr-o pozitie concurentiala avantajoasa;
- Avantaje economice generate prin cresterea eficientei si scaderea costurilor;
- Adaptarea activa si sistematica la modificarile conditiilor pietei.
Servicii LDAR (leak detection and repair)
Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale (IED) acoperă ca zonă de reglementare şapte directive, adunând astfel într-un singur instrument legislativ clar şi coerent un set de norme comune pentru autorizarea şi controlul instalaţiilor industriale, având drept scop reducerea emisiilor industriale de pe teritoriul Uniunii Europene, cu precădere printr-o mai bună aplicare a celor mai bune tehnici disponibile. Capitolul II al Directivei 2010/75/EU (IED) (transpusă prin Legea 278/2013 privind emisiile industriale) conţine dispoziţii aplicabile activităţilor prevăzute în Anexa nr. 1 – IPPC.
În ceea ce privește tehnologia etanșărilor, directiva IPPC pune accent pe maximizarea protecției mediului prin combinarea următorilor factori:
- angajamentul conducerii
- formarea profesionala
- proiectarea instalatiilor
- selectia tehnologiilor de etansare optima
- monitorizare
- inspectii
- întretinere
- reparatii
Emisiile fugitive reprezintă provocarea principală pentru tehnologia etanșărilor în perspectiva evaluarii ratelor scăpărilor (scurgerilor) pentru diferite medii, pornind de la cele mai inofensive la cele mai periculoase. Aplicarea celor mai bune tehnici disponibile pentru acest domeniu poate aduce avantaje economice substanțiale. Susele principale ale emisiilor fugitive sunt: armăturile (etanșarea pe tijă), pompele (etanșarea mecanică) și flanșele.
În scopul de a minimiza impactul asupra mediului al oricărui proces, este necesar să se aprecieze rolul central și efectiv al conducerii sistemului. Achiziționarea celor mai bune tehnici disponibile nu garantează în mod automat cele mai bune performațe, deoarece acestea trebuie să fie instalate și exploatate corect. În mod similar, pot fi diminuate influențele legate de vîrsta echipamentelor. Cele mai bune performanțe de eficiență și de protecție a mediului se asigură prin aplicarea celor mai bune tehnologii.
In sensul celor de mai sus, compania noastra va ofera servicii de monitorizare, detectare si remediere (LDAR – leak detection and repair).
Serviciile LDAR includ:
- Verificari de conformare
- Dezvoltarea si implementarea programelor interne LDAR
- Monitorizarea implementarii programelor LDAR
- Traininguri cu personalul
Prelucrari mecanice
In atelierele GRAFEX se pot executa, la cerere, operatii de prelucrari mecanice prin aschiere de un inalt nivel calitativ. Pot fi prelucrate piese cu o lungime de pana la 1500 mm si cu un diametru de pana la 1200 mm.
Sudarea cu microplasma, WIG si sudura cap la cap
Sudarea cu microplasma, WIG si sudura cap la cap au adus imbunatatiri substantiale metodelor traditionale de imbinare utilizate in trecut si si-au gasit aplicabilitate chiar si in industriile nucleara si energetica. GRAFEX utilizeaza si ofera servicii de sudura prin aceste procedee de multi ani, procedee prin care se obtin suduri de maxima precizie de calitate exceptionala.
Debitare profesionala cu jet de apa
Tehnologia taierii cu jet de apa este una dintre cele mai moderne tehnologii de taiere, si consta in utilizarea energiei concentrate a unui jet de apa cu presiune ridicata sau a unui jet de apa cu particule abrazive. Aceasta tehnologie de taiere poate fi utilizata in aproape toate domeniile industriale si permite taierea oricarui tip de material – de la sticla si hartie, la materiale compozite si oteluri. Avantajele acestui procedeu deriva din posibilitatea prelucrarii oricarui contur pe un singur utilaj la o calitate a suprafetei corespunzatoare oricarei cerinte. Putem debita practic orice profil, orice configuratie cu grosimi pana la 200 mm.
Acoperiri galvanice
GRAFEX ofera serviciul de galvanizare electrolitica ca si procedeu de obtinere a unei rezistente mai mari la coroziune a materialului metalic de baza, dar si pentru obtinerea unui aspect estetic in multe aplicatii. De exemplu, in cadrul procesului de zincare, pe suprafata pieselor se depune electrolitic un strat subtire si uniform de zinc care ofera acesteia un aspect deosebit, dar si o crestere a rezistentei la coroziune, mai ales in cazul existentei unor factori ce favorizeaza aparitia acesteia (umezeala, diferente de temperatura).
Tratamente termice
Atelierele GRAFEX dispun de cuptoare electrice cu programare pentru efectuarea de diferite tratamente termice:
- Recoacerea de omogenizare
- Normalizare
- Inmuiere (omogenizare)
- Recristalizare si detensionare
- Calire
Dimensiunea maxima a pieselor ce pot fi tratate este de 750X750X500 mm.
Stantare si matritare
Dotarea atelierului nostru cuprinde 4 prese 160tf pe care se poate face stantarea si matritarea diferitelor piese metalice cu stante/matrite puse la dispozitie de beneficiar, fiind astfel proiectate si realizate in cadrul firmei noastre.
Reparatii armaturi
Experienta colectivului Grafex in constructia si exploatarea armaturilor industriale si a elementelor de etansare, cat si dotarile de care dispunem, au dus la dezvoltarea unei noi sectii care se ocupa de reparatia si testarea oricarui tip de armaturi industriale.